Atât un soft salarii, cât și un software de recrutare ușurează foarte mult sarcinile din departamentul de salarizare și resurse umane. Însă, cel mai adesea, volumul de muncă crește considerabil. Așa se face că stresul devine factorul care tronează peste majoritatea angajaților.
Fie că este vorba doar de perioade mai încărcate, sau doar cresc responsabilitățile, munca în departamentele de HR și payroll implică efort și presiune din cauza termenelor limită care sunt necesare a fi îndeplinite. De aceea, pentru a evita suprasolicitarea și, prin urmare, declanșarea stresului este nevoie de o bună organizare a sarcinilor și prioritizarea lor. Iată câteva sfaturi utile:
- Documentează-te în permanență
Informația e putere. Când știi cu exactitate toate situațiile cu care te vei putea confrunta, fie în gestionarea funcționalităților dintr-un soft salarii, de resurse umane sau chiar dintr-un software de recrutare, vei ști cum să procedezi în cazul în care intervine o problemă. Astfel o poți rezolva cu promptitudine și salvezi timp. Citește în permanență articole legislative sau tematice din domeniu pentru a-ți lărgi constant perspectivele.
- Salvează toate informațiile din domeniu într-un loc sigur
Un soft de salarii sau software de recrutare nu lucrează singur, chiar dacă automatizează multe sarcini și proceduri. De aceea, păstrează toate manualele de utilizare a lor într-un loc sigur și foarte accesibil. Îți vor fi de mare folos în momentele de maximă tensiune în care vor interveni și anumite necunoscute în utilizarea programelor de salarii, resurse umane, administrare de personal și recrutare. Vei găsi imediat rezolvarea la situațiile neprevăzute.
- Ține un calendar a termenelor limită pentru anumite sarcini
Fie că vorbim de o un calendar digital, sau o agendă clasică, notează zilele și orele care îți sunt setate ca termene limită pentru depunerea unor documente, achitarea unor taxe sau îndeplinirea unor sarcini foarte importante. Astfel te vei organiza mai ușor și vei ști care e ordinea priorității. Utilizezi un soft salarii care permite setarea de notificări și alerte?
Atunci folosește fără rețineri această funcționalitate pentru că este un „reminder” bun. În procesul de recrutare este foarte importantă promptitudinea și modul de comunicare, iar acest aspect nu depinde de un software de recrutare. Notează fiecare dată la care ai menționat candidaților că vor primi răspunsul și asigura-te că o îndeplinești. Nu doar că te va ajuta să nu acumulezi stres, însă vei crea și o imagine pozitivă în rândul posibililor angajați, adică vei construi un „branding de personal” foarte bun.