Protest la înălțime la Botoșani! Un bărbat de 58 de ani amenință că se aruncă în cap de pe un chioșc dacă la fața locului nu vin reprezentanți ai Primăriei și ai Direcției de Impozite și Taxe.
Este vorba despre tatăl lui Cătălin Stavără, iubitul fostului prim procuror Raluca Stâncescu, condamnată într-un dosar de corupție. Acesta s-a urcat pe un chioșc de la intersecția dintre străzile Tudor Vladimirescu și Săvenilor. „Înarmat” cu pancarde cu diverse mesaje, omul protestează sub supravegherea jandarmilor.
Un negociator din cadrul Poliției poartă un dialog cu acesta în speranța de a-l convinge să renunțe la gestul său.