Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire pentru proiectul „Modernizare DN 29D Botoșani-Ștefănești, km 2+800-km 18+500 și km 21+800-km 48+146”. Proiectul prevede construirea a 42,739 km de drum modernizat, cinci poduri și trei viaducte noi, trei poduri reabilitate.
Amplasamentul lucrărilor este situat pe drumul național DN 29D, iar lucrările care fac obiectul autorizării străbat localitățile Botoșani, Ștefănești, Stăuceni, Gorbănești, Trușești, Durnești și Blândești. Pentru sectoarele cu teren instabil este prevăzută execuția de viaducte. Acestea vor asigura traversarea zonelor cu alunecări ample și active și vor avea suprastructura formată din grinzi din beton precomprimat de 24 m, potrivit DRDP Iași.
Valoarea lucrărilor autorizate este de 188.585.904,73 lei fără TVA, reprezentând valoarea lucrărilor (construcții și instalații), declarată de solicitant, înscrisă în cererea de autorizare și în devizul general anexă la cererea de autorizare, conform prevederilor legale.
Contractul este atribuit Asocierii AUTOTEHNOROM S.R.L. – S.C. OPR ASFALT S.R.L. – OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS S.A. – S.C. EVALCONS TECH S.R.L. și are o durată de execuție de 24 de luni, cu o perioadă de garanție a lucrărilor oferită de constructor de 84 de luni.