Un bărbat din Botoșani, care se afla în grija medicilor din secția de transplant renal a Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași, s-a luptat trei săptâmâni cu infecția cu SARS-CoV-2. Bărbatul în vârstă de 38 de ani a ajuns la unitatea medicală cu durere în suflet, știind că a lăsat acasă trei copii. Cât timp a fost internat, le-a povestit medicilor din secție despre mama lui care este bolnavă și care îi îngrijește cât timp este internat. Pe parcursul celor trei săptămâni, evoluția a fost una lentă, dar favorabilă, spre bucuria tuturor.
Pe 8 ianuarie 2020, bărbatul a plecat nerăbdător la copiii săi. Cadrele medicale ale Spitalului „Dr. C.I. Parhon” au respirat ușurate după zilele în care pacientul a avut slabe șanse pentru supraviețuire. Dintr-o localitate din județul Botoșani, tânărul tată va reveni lunar pentru monitorizare la unitatea medicală din Iași. În cazul pacienților cu transplant renal, medicamentele imunosupresoare îi fac mult mai susceptibili la infecția cu orice tip de virus, inclusiv SARS-CoV-2. În ceea ce privește Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistență medicală de specialitate, este ocupat un pat ATI. În momentul de față mai sunt 8 bolnavi confirmați pozitiv cu noul coronavirus care fac dializă în unitatea medicală.
Pacientul cu transplant renal, infectat cu COVID-19, a ajuns la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași înaintea sărbătorilor de iarnă. Timp de trei săptămâni infecția i-a pus viața în pericol. Din fericire, tatăl de 38 de ani din județul Botoșani s-a reîntors cu bine la cei trei copii.
„Un pacient al secției de transplant renal a ajuns bolnav de COVID-19 în unitatea noastră în urmă cu 3 săptămâni. Este un tată singur de 38 de ani din județul Botoșani, care crește trei copii și care a avut o evoluție lentă, dar bună pe parcursul internării. Au fost și momente în care, din cauza problemelor respiratorii, a avut nevoie de mai mult oxigen, dar nu a fost nevoie de internare în secția de Terapie Intensivă. A răspuns la tratament și ulterior a început să se recupereze. A fost foarte ușurat în momentul în care a aflat că este bine și că poate pleca acasă fiindcă și mama acestuia, care a rămas acasă cu cei trei copii, este bolnavă și nu poate să se ocupe mult timp de îngrijirea lor”, spune dr. Ionuț Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași.
Sursa: bzi.ro