Meteorologii au emis, duminică dimineață, o nouă informare de vreme rea, valabilă între 10 ianuarie, ora 10:00 – 13 ianuarie, ora 10:00
Fenomene vizate: precipitații mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ; polei
În intervalul menționat, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantități, local de peste 15…30 l/mp.
Temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent, iar în sudul Câmpiei Române, Bărăgan și Dobrogea vor fi și intervale cu lapoviță și ploaie și se va forma polei.
În a doua parte a săptămânii viitoare, vremea va deveni mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. Local și temporar va mai ninge.