Un bărbat din Botoșani care a produs un accident cu fugă de la locul faptei plătește cu închisoarea. Luni, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reușit identificarea unui bărbat de 51 de ani, din comuna Brăiești, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an și 10 luni pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.
”Bărbatul a fost depistat pe raza localității de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.