Ministrul Justiţiei Stelian Ion a declarat joi că ministerul va propune creşterea vârstei de pensionare pentru magistraţi, astfel încât aceştia să nu mai poată ieşi la pensie la 48 de ani.
”Există multe cereri de pensionare care pe mine mă îngrijorează. De asemenea, pe viitor este foarte clar faptul că vom face o discuţie şi vom propune creşterea vârstei de pensionare astfel încât un magistrat să nu mai poată ieşi la pensie la 48 de ani. Cu tot respectul, cred că abia de la această vârstă magistraţii sunt în toată puterea, au experienţă deplină şi pot da cel mai mult justiţiei”, a afirmat ministrul.
Sursa: news.ro.