În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun, a declarat Delia nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Astfel, pe raza întregului județ au fost controlate 48 de obiective și 56 de mijloace de transport în comun.
De asemenea, au fost verificate 328 de persoane aflate în izolare și 979 de persoane aflate în carantină, fără a fi constate nereguli.
Echipele de control au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.000 de lei, 23 dintre acestea au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu, iar 7 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea pe timp de noapte.
”Vă recomandăm să respectați distanțarea socială, să purtați masca de protecție și să nu vă expuneți la riscuri!”, a declarat Delia Nenișcu.