Salariul minim pe economie va creşte anul viitor. Anunţul a fost făcut de premierul Florin Cîțu după o discuţie cu sindicatele şi patronatele.
Guvernul vrea însă o majorare modestă de doar 3 procente care ar aduce un plus de 40 de lei în mâna unui angajat. Şi alocaţiile pentru copii, dar şi pensiile vor fi majorate anul viitor. Există însă o veste proastă pentru bugetari. Salariile la stat vor fi plafonate.
Prima zi de lucru pentru noul Guvern a venit şi cu un prim anunţ. De la 1 ianuarie, anul viitor, salariul minim pe economie urmează să fie majorat cu 40 de lei net. Asta înseamnă că va creşte cu 3%, până la 1.386 de lei. Anunţul a fost făcut de premierul Florin Citu după discuţii aprinse cu sindicatele şi patronatele.
Florin Cîţu: ”Am găsit o formulă de compromis pentru toată lume. Asta arată că susţinem veniturile mici ale românilor, în acelaşi timp înţelegem costurile pentru antreprenori”.
Soluția găsită de Guvern nu este însă una mulţumitoare nici pentru reprezentanţii angajaţilor, nici pentru cei ai patronilor. Pe de o parte, sindicaliştii au cerut o creştere netă de aproape 100 de lei, în schimb patronatele au solicitat îngheţarea lui la nivel actual. Decizia finală, care e aşteptată de peste 1 milion de români plătiţi cu salariul minim pe economie, va fi parafată de guvern săptămâna aceasta.
Adrian Codîrlașu, vicepreşedinte asociaţia analiştilor financiar-bancari: ”Această majorare acoperă inflaţia şi puţin peste inflaţie. Înseamnă şi o creştere de costuri ale companiilor, ceea ce se traduce în inflaţie, în creşterea preţurilor la produsele şi serviciilor vândute”.
Florin Jianu, preşedintele Consiliului IMM-urilor: ”IMM-urile cer în continuare măsuri pentru a putea susţine creştere salariului minim brut pe economie, în primul rând o reducere a fiscalităţii pe forţa de muncă, aprox 70% dintre antreprenori au menţionat această necesitate”.
Punctul de amendă ar putea fi îngheţat la 145 de lei
Vestea bună este că Executivul ar putea decide să îngheţe punctul de amendă la nivelul de acum, de 145 de lei.
Guvernul vrea totodată să crească alocaţiile pentru copii cu 10% de la 1 ianuarie, anul viitor, ca din august să fie majorate cu alte 10 procente. Executivul ia în calcul şi o majorare a pensiilor, însă una de doar 8 procente, în loc de 40%, cât prevede legea actuală.
Bugetul pentru anul următor va fi sub o presiune uriaşă. E nevoie de mai mulţi bani pentru sănătate, dar şi pentru pensii, salarii şi alocaţii.
Guvernul pregăteşte prelungirea unor măsuri de sprijin pentru afacerile din domeniul HORECA, dar şi pentru cei aflaţi în şomaj tehnic ori cu program redus de muncă. În plus, anul viitor vor fi acordate vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei.
Pe de altă parte, bugetarii nu vor avea parte de creşteri de lefuri până când Guvernul nu va finaliza o analiză asupra legii salarizării.
Despre buget s-a discutat astăzi şi la Palatul Cotroceni, unde preşedintele Klaus Iohannis i-a convocat pentru prima dată de când sunt în funcţie pe premierul Florin Cîţu şi pe ministrul finanţelor Alexandru Nazare. Bugetul pe anul următor pentru 2021 este însă departe de a fi finalizat, e nevoie şi de aprobarea Parlamentului, care ar putea veni abia la jumătatea lunii ianuarie.
Sursa: Stirile ProTV