În cele trei zile de Crăciun, pompierii botoşăneni au avut nu mai puțin de 78 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Astfel, s-a acționat pentru: stingerea a stingerea a cinci incendii, acordarea primului ajutor calificat pentru un număr de 46 persoane rănite ori cu probleme medicale, inclusiv persoane suspecte sau confirmate Covid-19; asigurarea măsurilor de prevenire a unui incendiu în urma producerii unui accident rutier, precum și în alte situații de urgență (deblocare uși, transport persoane supraponderale, etc.).
”La aceste evenimente se adaugă 12 activități de informare preventivă a populației cu privire la măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 și 13 misiuni de decontaminare ale autospecialelor folosite la transportul persoanelor confirmate cu COVID- 19”, se precizează în documentul ISU.
Cele cinci incendii s-au produs în gospodăriile unor localnici din Băiceni (comuna Curtești), Ripiceni, Mășcăteni (comuna Albești) Vorona și Ștefănești. Cauzele probabile de producere a acestor evenimente au fost: coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile sau necurățat de funingine, scurtcircuit și acțiune intenționată.
I.S.U. Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi a bunurilor materiale.