Toți copiii ar trebui să-și petreacă sărbătorile acasă, alături de familie. Să fie sănătoși, să se bucure de cadourile primite de la Moș Crăciun și să zâmbească!
Sunt însă și copiii care au probleme de sănătate și au nevoie de ajutorul medicilor. Unii dintre ei vor râmâne în spital de Crăciun sau de Revelion.
Ieri, pompierii botoșăneni au donat pentru un zâmbet! Al cui?! Al tuturor copiilor internați în saloanele de chirurgie a Secției de Pediatrie Botoșani.
Uniți, așa cum îi știm, salvatorii au reușit să cumpere patru televizoare pentru a înveseli atmosfera din saloanele de chirurgie.
Părinți la rândul lor, au dorit să le aducă micuților internați, odată cu desenele preferate, alinare și speranță. Gestul pompierilor botoșăneni a fost unul binevenit, apreciat, deopotrivă, de medici și micuții pacienți.
Inițiativa a fost susținută și de Asociația Sportivă a Pompierilor Români, filiala Botoșani.
Sursa: comunicat ISU Botoșani