Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați, duminică, prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Cercetaș Știubianu, se afla un autoturism al cărui conducător auto este posibil să se afle sub influența alcoolului, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a interceptat în trafic autoturismul respective, stabilind identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 55 de ani din municipiul Dorohoi.
”În urma testării cu aparatul alcooltest valoarea rezultată a fost de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat Delia Nenișcu.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.