O învățătoare de la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Botoșani, Florentina Dănilă, a renunțat la activitatea din învățământ. A luat această decizie după 41 de ani de activitate.
Contractul de muncă al acesteia se va încheia pe 21 decembrie,.
„Azi am primit decizia de încetare a contractului de muncă, din data de 21 dec. ( la cerere). 41 de ani de profesie! 41 de ani între copii şi pentru copii! 41 de ani grei într-un liceu pedagogic, cu foarte multă practică pedagogică! 41 de ani de responsabilitate! Vorbind cu mama( cu sufletul scrum după moartea neaşteptată a surorii mele!) mi-a spus:,,Fată, ţie ţi-a plăcut tare mult ce ai făcut. De mică adunai copiii vecinilor in curte, inchideai poarta şi făceai lecţii cu ei.” Aşa este! Că dacă era să muncesc doar pentru leafă plecam repede din învăţământ. Mi-a plăcut, am mers la şcoală cu drag, nicio zi nu a semănat cu cealaltă. Poate de aceea nu m-am plictisit niciodată. Fiecare zi, fiecare oră, fiecare activitate era o nouă provocare. Bineînţeles că niciodată nu am numărat orele de program şi cele pe care le foloseam acasă pentru pregătirea lecţiilor. Îmi ieşeau prea multe peste norma didactică şi nu folosea la nimic să contabilizez. Cine face această profesie din vocaţie, nu se uită pe ceas. A fi învăţător adevărat este o artă. Puţini reuşesc să ajungă la acest nivel. Trebuie pasiune, minte, suflet, responsabilitate, creativitate, iubire de oameni, dăruire…multe ,,ingrediente”. Nici eu nu am reuşit, dar m-am străduit să fiu o învăţătoare bună. Nu am agreat niciodată sintagma ,,E bine oricum!” Întotdeauna am simţit responsabilitatea profesiei, dar nu ca pe o povară. A fost o responsabilitate asumată. Învăţătorul modelează ce are mai de preţ un om: COPILUL. Modelează minţi şi suflete şi NU ARE VOIE să greşească. Cum creşti un copil,aşa il ai toată viaţa. Sunt multe de spus despre această nobilă profesie. Toate meseriile sunt importante, dar cele care au în mână OMUL( sănătatea şi educaţia) sunt de căpătâi. Pentru cine vrea să priceapă! Toată viaţa am avut serii numeroase. Am început cu o serie de ,,foc”- 5 ani cu 19 copii cu diferite dizabilităţi, fără a avea o pregătire specială. Aveam 19 ani când am început şi veneam dintr-o familie cu un copil cu probleme. Ştiam pe pielea mea ce dramă este. Restul anilor…cu copii, cu elevi practicanţi, cu colegi…ultimii 18 ani in alternativa educaţională Step by Step. Cursuri, completări de studii, proiecte, fel de fel de provocări! Toate acum trec la capitolul AMINTIRI. Ştiu că unii m-au catalogat ,,rea”. Alţii au spus că sunt dornică de afirmare. Alţii au spus că sunt a dracului. Unii au spus că vreau să fiu tot timpul prima. Puţini mi-au înţeles vocaţia, sufletul, amărăciunile, bucuriile”, a spus cadrul didactic.
