Prof. dr. Octavian Buda susține că vaccinarea va fi una dintre cele mai importante arme în lupta cu noul coronavirus. Acesta a mai punctat că vaccinarea este un fenomen natural.
„În primul rând, vaccinarea va fi esenţială în economia măsurilor care se vor lua în viitorul imediat pentru că vaccinarea aduce un lucru pe cât de simplu, pe atât de eficient. Grăbirea la nivelul organismului a posibilităţii acestuia de a crea nişte anticorpi specifici cu care să fie pregătit la orice fel de infectare ulterioară. Vaccinarea, iar asta trebuie spus cât se poate de explicit, este un fenomen natural. El se produce în momentul în care cineva se îmbolnăveşte, supravieţuieşte şi găseşte la nivel microscopic, la nivelul sistemului imunitar, modalităţi specifice de a se apăra”, a declarat prof. dr. Octavian Buda.
Profesorul UMF a făcut precizări cu privire la miturile legate de vaccinarea împotriva COVID-19.
Provocarea clinică este ca virusul să nu intre în celulă
„Este un vaccin care, în primul rând, reuşeşte într-o manieră extrem de specifică, să genezere un răspuns vizavi de acea porţiune din ARN, acidul ribonucleic al virusului, care este capabil să encodeze proteina acea spike cu care ea se leagă de membrana celulei. Practic, vaccinul respectiv îţi dă posibilitatea ca prin anticorpii pe care îi ai să recunoşti acele celule harpon care se lipesc de suprafaţa membranei celulare şi să le decupeze, să le distrugă. Provocarea clinică este ca virusul să nu intre în celulă pentru că în clipa în care a intrat în celulă el detonează celula respectivă prin multiplicare virală. Trebuie să înțelegem. Istoria vaccinurilor, care datează de circa 200 de ani, este un proces destul de îndelungat. Faptul că noi avem astăzi, în 2020, o tehnologie cu totul remarcabilă, care este capabilă, la nivel genetic, molecular, să creeze vaccinuri de o asemenea precizie, mi se pare un lucru absolut extraordinar”, a explicat prof. dr. Buda.
Sursa: evz.ro