S-a întâmplat anul trecut, înainte de Crăciun, când câteva mame din grupul de părinți de pe WhatsApp în care se afla și aceasta au venit cu inițiativa ca fiecare părinte să dea câte 30 de lei pentru a lua cadou dirigintei. Nu era prima oară când i se cereau bani pentru cadouri, relatează publicația Școala 9. Iar practica nu a dispărut nici în anul pandemiei.
„În clasa fetei mele erau 31 de elevi. Așadar, se adunau în jur de 900 de lei. Sunt de acord cu cadourile simbolice, ca o floare sau o cutie de bomboane, dar nu să se adune 900 de lei. Nu mi se pare normal“, povestește sub anonimat părintele pentru Școala 9 BRD. Mama a refuzat să cotizeze, argumentând că astfel de fapte reprezintă o formă de corupție. „Trebuie să ne opunem unor astfel de obiceiuri, altfel copiii noștri vor reproduce aceste practici. Anticorupția trebuie învățată încă de pe băncile școlii.“ Pentru că și-a păstrat principiile, atât ea, dar mai ales fiica ei au fost marginalizate de restul clasei. „Pe mine m-au exclus de pe grupul de WhatsApp al părinților, iar pe fiica mea au început să o evite anumite colege“, mai povestește mama. Fiica sa învață acum la o altă școală.
Avertismentul unui părinte, care întâmplător era polițist, nu i-a descurajat pe acei părinți. De altfel, rămâne un obicei generalizat. Rareș Voicu, reprezentantul elevilor, spune că și el a primit semnale din partea unor părinți care sunt pe grupuri de WhatsApp că li se cer bani pentru cadouri în această perioadă.
Codul de etică pentru profesori le interzice să primească bani
Potrivit Codului de etică al personalului didactic din învăţământul preuniversitar, adoptat acum doi ani, profesorilor li se interzice „solicitarea, acceptarea sau colectarea a unor sume de bani, cadouri sau prestarea anumitor servicii de interes privat“.
Oferirea de cadouri „opulente“ se pedepsește cu închisoare de la doi la șapte ani
Sursa: Școala 9 BRD.