Inspecţia Muncii derulează în perioada 2 decembrie 2020 – 8 ianuarie 2021, o acțiune naţională de verificare a legalităţii privind deținerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea și folosirea articolelor pirotehnice utilizate în activitățile deținătorilor, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani.
Această acţiune este motivată de unele evenimente grave petrecute anii anteriori în țară şi străinătate care s-au soldat cu explozii şi incendii de mari proporţii la depozite de articole pirotehnice, ce au fost distruse în totalitate. Aceste evenimente au provocat mari pagube materiale şi chiar umane, repercusiunile făcându-se resimţite pe o suprafaţă considerabilă în jurul acestor depozite.
Un alt motiv care determină desfăşurarea acestei acţiuni este faptul că, în perioada de sărbători se înregistrează cazuri frecvente de vătămări corporale produse prin utilizarea articolelor pirotehnice de către copii sub vârsta de 18 ani.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive: vânzarea articolelor pirotehnice se face numai de către persoanele juridice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate în condiţiile legii; spaţiile de vânzare a articolelor pirotehnice se pot amenaja în clădiri cu spaţii comerciale, în încăperile de comercializare şi în încăperi alăturate, care nu servesc locuirii continue de către persoane; articolele pirotehnice pot fi comercializate doar în spaţii destinate vânzării unor astfel de articole, numai după obţinerea autorizaţiei de a le deţine şi comercializa din partea inspectoratului teritorial de muncă şi a inspectoratului de poliţie judeţean şi după obţinerea acordului unităţii inspectoratului pentru situaţii de urgenţă în a cărei rază de competenţă funcţionează; numai persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deţine şi utiliza articole pirotehnice din categoriile cu nivel de risc foarte scăzut şi scăzut(de divertisment sau alte scopuri decât divertisment); articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor; producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani; comercializarea articolelor pirotehnice, din categoriile cu nivel de risc foarte scăzut şi scăzut, către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
În acest context, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani efectuează în perioada menţionată controale la deţinătorii de astfel de articole pentru a verifica dacă: aceştia sunt autorizaţi conform legii de către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie; mişcarea articolelor pirotehnice, respectiv intrarea şi ieşirea acestora se face în baza documentelor prevăzute de lege; transportul articolelor respective se face conform prevederilor legale; depozitarea acestora este conformă; daca nu sunt depăşite cantităţile aprobate pentru a fi depozitate; articolele sunt etichetate conform legii şi au aplicate instrucţiuni de utilizare în limba română.
Acțiunea de control are loc în baza prevederilor cap. IV din Legea 126/1995, modificată şi completată, coroborat cu prevederile Normei tehnice de aplicare a Legii nr.126/1995 aprobată prin H.G. 536/2002 modificată şi completată şi se derulează în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani, se mai precizează în documentul ITM.