Lucrările de racordare a utilităților la Spitalul de Boli Paliative din Botoșani sunt în plină derulare, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei. Acesta speră ca această lucrare să se finalizeze în primavara anului viitor, după care să se dea drumul la spital.
”Branșamentul electric va fi finalizat în februarie . În pirmul rând trebuie să primim hârtia de la Compania Națională de Investiții, cum că au terminat dumnealor lucrările și dotările, iar în paralel am urgentat cât am putut branșamentele la utilități. Vrem ca branșamentele, care sunt în sarcina noastră, să fie finalizate în primăvară, după care unitatea spitalicească să poată deveni funcțională”, a declarat primarul municipiului Botoșani.
Autoritățile județului vor ca spitalul să fie deschis pentru a trata bolnavii de coronavirus. Prefectul Dan Nechifor a cerut deschiderea acestuia până la sfârșitul anului, însă răspunsul a fost acela că spitalul nu poate fi deschis, întrucât nu este racordat la utilități.