Primarul Cosmin Andrei după ce Ada Macovei a acuzat că își pune brad în fața biroului: Contractul a fost încheiat de fosta conducere a municipalității

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, reacționează la declarațiile consilierului local Ada Macovei, care l-a acuzat că își pune brad în fața biroului, în loc să majoreze bursele elevilor. Potrivit unui comunicat remis de Cabinetul primarului, pentru închirierea bradului de Crăciun, pentru care se plătește suma de aproximativ 14.000 de euro din bugetul local,  contractul a fost semnat pe data de 5 octombrie 2020, iar primarul Cosmin Andrei a depus jurământul în funcția pentru care a primit votul botoșănenilor, pe data de 27 octombrie 2020.

 Mai mult, pe contractul de închiriere a acestui obiectiv, semnătura primarului nu apare nici măcar în calitate de viceprimar al orașului Botoșani. Contractul de închiriere a fost încheiat între fosta conducere a municipalității și o societate din Botoșani, pentru o cupolă cu șiruri luminoase de 12,5 metri lățime și 100 de metri lungime, cu 12.000 de leduri, pentru o sumă de 35.000 de lei, respectiv un brad cu o stea 3 D, de 13 metri, cu 10.000 de leduri, pentru suma de 35.000 de lei. Per total, s-a ajuns la suma de 70.000 de lei, pentru închiriere până pe data de 16 ianuarie 2021, se precizează în comunicatul primăriei. 

Primarul condamnă modul prin care consilierii locali liberali s-au folosit de elevi și au solicitat majorarea burselor. Andrei susține că noul impact financiar este nesustenabil, adică de 4.570.800 de lei, echivalentul a aproape 1 milion de euro.

Păstrarea burselor la valoarea propusă de colegii liberali ar fi însemnat ori o creștere a taxelor și impozitelor botoșănenilor, ori o diminuare a numărului de burse acordate. Am căutat astfel o soluție ca bursele să fie majorate, comparativ cu valoarea inițială, dar să avem și un impact financiar sustenabil”, a precizat primarul Cosmin Andrei, adăugând că acesta ar fi de 2.560.560 de lei, impact peste cel al multor orașe din țară, inclusiv municipiul Brașov.

Prin urmare, bursele de performanță vor fi în valoare de 200 de lei, cele de merit de câte 150 de lei, de studiu – 130 de lei și bursele de ajutor social, de câte 120 de lei, cele de la Botoșani fiind mai mari chiar decât bursele acordate la Cluj – Napoca, prin decizia consilierilor locali din iulie 2020, unde cele de performanță sunt de 130 lei, de merit – 100 lei, de studiu – 85 lei iar bursele de ajutor social, de câte 80 de lei. La Timișoara, valoarea burselor este și mai mică, cuprinsă între 70 și 100 de lei, se mai precizează în documentul remis de Cabinetul primarului.

 

 

3 thoughts on “Primarul Cosmin Andrei după ce Ada Macovei a acuzat că își pune brad în fața biroului: Contractul a fost încheiat de fosta conducere a municipalității

  1. Suma totală pentru închirierea unui brad și a unor șiraguri de leed-uri este cam mare. Să ne spună Flutur de ce a semnat un asemenea contract ?
    In al doilea rând, dacă vorbim de ,,burse de performanță” noi nu credem că sunt mulți elevi în orașul nostru care, într-adevăr, îndeplinesc condițiile pentru a o obține. Dacă vreți să le dați tuturor elevilor, atunci nu o mai numiți ,,de performanță” sau ,,de merit” ci pur și simplu denumiți-le ,,burse pentru elevii care au medii peste 5 – ținta leneșului”

  2. Buna ziua,
    As vrea sa ma inscriu in acest program rabla pentru a schimba masina de spalat si frigiderul.
    Multumesc anticipat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *