Un cuib de barză, construit pe un stâlp de electricitate, a luat foc de la un scurtcircuit. În momentul producerii incendiului cuibul era gol.
S-a întâmplat sâmbătă după-amiaza, la Sărată-Basarab, comuna Hănești.
Localnicii au observat că flăcările și au solicitat sprijinul pompierilor. La fața locului au ajuns salvatorii din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială cu apă și spumă și au reușit să stingă incendiul în cel mai scurt timp.
Nu s-au înregistrat pagube materiale. Localnicii susțin că acel cuib are o vechime de peste 30 de ani.