Suspecții în cazul crimei de la Cătămărăști vor fi arestați preventiv. Ei au bătut un bărbat și l-au aruncat în fântână

Cei doi tineri din Botoșani suspectați de uciderea unui bărbat pe care l-ar fi bătut și apoi aruncat într-o fântână vor fi arestați preventiv. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar dispuse inițial față de Ștefan Pavel Gireadă și Marian Joian cu măsura arestului preventiv.

Cei doi suspecți de crimă nu au respectat obligațiile care le-au fost impuse prin măsura controlului judiciar, astfel încât anchetatorii vor să îi vadă acum după gratii.

citește și: Șocant! Un botoșănean ar fi fost ucis și aruncat într-o fântână de doi tineri

Botoșăneanul de 39 ani care a fost găsit mort într-o fântână, pe 20 noiembrie, ar fi fost ucis de doi tineri. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost descoperit, zilele trecute, într-o fântână pe un câmp din apropierea localității Cătămărăști. Bărbatul din municipiul Botoșani, care a mers la doi prieteni din Cătămărăști, era cu capul înfipt în mâl.

Niște trecători, care mergeau să culeagă ciuperci într-o pădure din apropiere, au vrut să scoată o găleată cu apă, însă au văzut niște cizme plutind pe apă. Alertați, au sunat la 112. La fața locului a fost direcționat un echipaj de pompieri, dar și unul de la ambulanță. După ce a fost scos trupul la suprafață, cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul. 

Doi tineri, principalii suspecți

Polițiștii au început cercetările, iar aceștia au suspiciuni că bărbatul respectiv ar fi fost bătut și aruncat în fântâna respectivă de doi tineri. Cei doi au fost ridicați de polițiști, vineri, și duși la audieri. Deocamdată nu se știe dacă bărbatul era viu sau mort în momentul în care a fost aruncat în fântână. 

 

Percheziții într-un dosar de omor la Botoșani. Casele principalilor suspecți, răscolite de polițiști

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *