Patru bolnavi cu COVID-19 au fost transferați, marți, de la București la Botoșani cu un avion al Ministerului Apărării Naționale. Cei patru au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani, fiind internați în unitatea mobilă de terapie intensivă.
Cei patru pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, aflați în stare gravă, nu au mai avut loc în spitalele din București și au fost repartizați Botoșaniului.
Aeronava C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, i-a transportat pe bolnavi, în regim de urgență, pe ruta Otopeni – Suceava. Aeronava militară a decolat de la Baza 90 Transport Aerian, iar transportul pacienților de la unitățile spitalicești către aeroport s-a realizat cu ambulanțe ale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.
Echipa medicală, formată din specialiști din cadrul SMURD București și Ministerului Apărării Naționale, i-a monitorizat pe pacienți pe timpul zborului.