PSD Botoșani a făcut plângere la Poliție din cauza unor afișe electorale lipite ilegal

PSD Botoșani a depus astăzi plângere la Inspectoratul de Poliție și la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani pentru lipirea de afișe electorale în alte locuri decât cele prevăzute de legea în vigoare, respectiv pe panourile de afișaj puse la dispoziție de Primărie.

În plângerea depusă se precizează că PNL are amplasate materiale electorale pe mai mulți stâlpi de iluminat și arbori din Municipiul Botoșani, cu precădere în raza secțiilor de votare, fapt ce contravine dispozițiilor articolului nr. 79 alineatul nr. 6 din Legea 208/2015. Mai mult, pe panourile special amenajate, PNL are afișate mai mult de două afișe, fapt ce contravine articolului nr. 79 alineatul nr. 4 ultima teza din Legea 208/2015.

Reprezentanții locali ai actualului Guvern, în lipsa dialogului cu botoșănenii au îngălbenit stâlpii din jurul secțiilor de votare cu afișe amplasate ilegal. În lipsa programelor și măsurilor concrete pentru oameni, aceștia vor cu orice chip să iasă în evidență, dar din păcate doar cu ilegalități și lucruri negative. Botoșănenii nu se vor lăsa impresionați de poluarea orașului cu hârtii amplasate ilegal și de schingiuirea arborilor din tot județul prin lipirea de afișe galbene. Să vă fie rușine pentru campania ilegală, iresponsabilă și lipsită de bun simț”, se arată în comunicatul transmis de PSD Botoșani ca urmare a plângerilor depuse la Poliție și Jandarmerie pentru încălcarea legii electorale de către PNL Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *