La final de campanie parlamentară, senatorul PSD Lucian Trufin face o analiză a măsurilor luate de cele două partide care s-au succedat la guvernare, punând în oglindă faptele și acțiunile concrete ale PSD, cu promisiunile și măsurile dezastruoase luate de PNL. Acesta își exprimă speranța că botoșănenii vor reflecta cu atenție înainte de a-și da votul și că vor înclina balanța în favoarea PSD-ului, partidul politic care și-a dovedit eficiența, onorându-și promisiunile electorale în perioada în care s-a aflat la guvernare.
„Deoarece nu vom mai avea alegeri până în 2024, îi invit pe botoșăneni la vot pe data de 6 Decembrie, vot care va pecetlui soarta României și implicit a județului nostru, pentru următorii patru ani. În ciuda acestei perioade dificile, îi rog pe cetățeni să respecte normele impuse și să-și facă curaj să iasă din case și să își exercite votul. Știu că alegerea nu este deloc simplă, din perspectiva unui cetățean neimplicat politic, cu atât mai mult cu cât la nivel declarativ, mulți actori politici au făcut promisiuni nerealiste față de toate categoriile socio-profesionale și domeniile de activitate economică”, a declarat parlamentarul Lucian Trufin.
Senatorul PSD le propune botoșănenilor să evalueze impactul economic și social, dar mai ales consecințele deciziilor luate de actuala guvernare și să se gândească și în perspectivă, cui vor acorda votul.
„PSD a eliminat și diminuat taxe și impozite/ PNL a închis afaceri. PSD a acordat subvenții în avans și a susținut prin programe naționale fermierul român/ PNL a închis piețele și a anulat sau diminuat programele pentru fermieri. PSD a oferit tichete de vacanță, încurajând domeniul HORECA/ PNL l-a adus în faliment. PSD a modernizat și construit școli și grădinițe/ PNL le-a închis.Timp de trei ani de zile, PSD și-a respectat în cea mai mare parte promisiunile electorale din programul de guvernare, iar PNL, de un an de zile de când este la guvernare, doar promite.”, a mai spus senatorul PSD, Lucian Trufin.
Pe 6 decembrie fiecare român are posibilitatea de a da direcția dezvoltării vieții sale și a concetățenilor pentru următorii patru ani.Este o șansă care nu trebuie ratată, de aceea parlamentarul social-democrat Lucian Trufin, alături de întreaga echipă PSD invită botoșănenii să vină la vot și să dea o șansă celor care și-au demonstrat credibilitatea prin respectarea promisiunilor asumate.
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.