Medicul botoșănean Radu Malancea, din cadrul Spitalului Județean Botoșani, se află în continuare internat pe secția de terapie intensivă a Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. George I.M. Georgescu” din Iași.
Potrivit unor colegi ai acestuia, de joi, starea sa de sănătate s-a îmbunătățit vizibil. Radu Malancea s-a trezit și vineri a început să vorbească, a cerut apă.
El rămâne în continuare la Iași sub atentă supraveghere medicală.
Medicul Radu Malancea a suferit, duminică, o disecție de aortă. Cunoscutul ortoped botoșănean, în vârstă de 61 de ani, a fost transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași.
El a fost preluat o o ambulanță și dus la Iași, în condițiile în care elicopterul SMURD nu a putut decola din cauza condițiilor meteo nefavorabile.