Este adevărat că trăim vremuri dificile din cauza pandemiei, dar asta nu trebuie să ne împiedice să mergem la vot pe 6 decembrie și să ne alegem parlamentarii pentru următorii patru ani de zile, spune vicepreședintele Consiliului Județean, Bogdan Dăscălescu, prin intermediul unui comunicat.
Știu că majoritatea dintre dumneavoastră nu sunteți mulțumiți de nivelul de trai pe care îl resimțim în Botoșani, fiind unul dintre cele mai sărace județe din țară, de aceea vă îndemn pe fiecare dintre dumneavoastră să demonstrați că puteți contribui la schimbarea de care avem atâta nevoie, pentru a ne bucura în cele din urmă de beneficiile unui județ dezvoltat.
Dragi botoșăneni, așa cum mi-ați acordat mie încredere și muncesc zi de zi ca să nu vă dezamăgesc, așa vă rog să faceți și pentru colegii mei din PRO România care pot duce proiectele mele, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani, în Parlamentul României.
Sper ca toți cei care m-au sprijinit și m-au votat, să facă același lucru și pentru candidații PRO România la aceste alegeri parlamentare, întrucât noi suntem cu adevărat o echipă unită și ne dorim cu adevărat să derulăm proiecte benefice pentru județul Botoșani.
Așadar, oameni dragi, pe 6 decembrie ieșiti la vot și votați poziția 2 pe buletinul de VOT!
Roxana Florentina Țurcanu, candidatul PRO România pentru Senat
Mihaela Huncă, candidatul PRO România pentru Camera Deputaților
Cătălin Silegeanu, candidatul PRO România pentru Camera Deputaților
Bogdan Dăscălescu, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani
Pen” ce să te votezi, Dăscălescule ?? Pentru ca Ponta să arunce cu venin în stânga și în dreapta, propunându-se singur ,, premier” al României ? Nu-mi aduc aminte ca un partiduleț cu doar 6-7% cotă de încredere din partea cetățenilor să guverneze un stat. Las-o baltă!