
Două echipaje de intervenție au fost direcționate, miercuri la amiază, către apartamentul unei femei de 78 de ani, din Botoșani, căzută în casă.
Alarma a fost dată de o rudă a acesteia, care a sunat la 112 , după ce a găsit-o pe bătrână căzută în interiorul apartamentului, dar conștientă. Un echipaj de prim ajutor al SMURD, dar şi unul de pompieri au coborât-o pe scările blocului, cu ajutorul unei tărgi speciale, după care au transportat-o la spital. Pacienta a suferit mai multe contuzii, fiind internată pentru investigații suplimentare.