Ministerul Finanţelor a publicat miercuri noul nivel al accizelor valabil de la 1 ianuarie 2021. Nivelul accizelor aplicabil în anul 2021 a fost stabilit prin „actualizarea cu creşterea preţurilor de consum comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică”, arată Ministerul Finanţelor.
Pentru benzina fără plumb, nivelul accizei creşte cu 53 lei, de la 1.773,46 lei/1.000 de litri în 2020 la 1.827,13 lei/1.000 de litri în 2021. Aşadar, litrul de benzină fără plumb se scumpeşte cu aproape 6 bani. Pentru benzina cu plumb, nivelul accizei creşte de la 2.085,97 lei/1.000 de litri la 2.149,09 lei/1.000 de litri, ceea ce înseamnă o creştere de 63 lei. Aşadar, litrul de benzină cu plumb se scumpeşte cu peste 6 bani.
Totodată, pentru motorină, acciza creşte de la 1.625,37 lei/1.000 de litri la 1.674,55 lei/1.000 de litri, o scumpire de circa 50 de lei. Aşadar, litrul de motorină se scumpeşte cu 5 bani.