Biserică distrusă de un incendiu. Focul a pornit de la o candelă

Biserica din judeţul Neamţ unde, luni după-amiază, a izbucnit un incendiu a fost distrusă de flăcări. Focul a pornit, cel mai probabil, de la o lumânare sau o candelă. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, forţele de intervenţie au localizat şi stins incendiul, evitându-se propagarea la casa praznicală şi camera centralei.

„Focul deschis în spaţii închise (lumânare/candelă) a fost cauza probabilă de producere a incendiului. În urma incendiului a ars biserica din lemn cu suprafaţa de aproximativ 150 mp şi bunuri materiale aflate în interiorul acesteia. Pompierii au evacuat din interiorul bisericii o serie de obiecte de cult”, au precizat reprezentanţii ISU Neamţ. 

Pompierii fuseseră solicitaţi să intervină, luni după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o biserică din localitatea Râşca, comuna Drăgăneşti. Apelul a fost făcut de o persoană care trecea pe lângă biserică şi a povestit că din turla bisericii se degajă fum şi se observă şi flacără.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Târgu Neamţ cu trei autospeciale pentru stingere, o autospecială pentru lucru la înălţime şi o ambulanţă SMURD, iar în sprijinul lor s-au deplasat o autospecială pentru stingere şi o autospecială pentru lucru la înălţime de la Detaşamentul Piatra-Neamţ şi o autospecială pentru stingere de la Detaşamentul Roman. Reprezentanţii ISU Neamţ au precizat că nu sunt persoane rănite în urma incendiului.

Sursa: news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *