S-a ajuns până acolo încât la Botoșani se fură și mâncarea donată pentru câini. Reprezentanții TrioVet susțin că în urmă cu câteva săptămâni au plasat un boxpalet în Botoșani pentru donarea de mâncare folosită la animalele din adăposturi, animalele de pe străzi și pentru ajutorarea persoanelor cu multe animale in grija și fără posibilitati financiare.
„Am fost bucuroși de acest proiect, proiecte de acest gen fiind in toate orașele civilizate însă din păcate la noi bunul simt nu a ajuns la toată lumea iar problemele ca furtul din boxpalet si aruncatul gunoaielor in interior nu putem spune ca nu ne au descuraja. Vom găsi o metoda de acoperire a boxpaletului pentru ca donațiile sa nu poată fi scoase decât sub cheie. Este rușinos și demoralizant ca atunci când lupți pentru o asemenea cauza se găsesc oameni capabili sa ia hrana de la gura a unui animal flamand ce pretenții sa mai avem in privința respectării drepturilor animalelor. Cum sa speram ca vom evolua și vom ajunge la acel grad de Civilizație prin care sa înțelegem și problema animalelor nimănui”, susțin reprezentanții TrioVet.