In ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul IPJ Botoșani au organizat 12 acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, împreună cu jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai I.S.U, precum și specialiști din cadrul I.T.M., D.S.V.S.A. și DSP, pentru verificarea măsurilor legale impuse prin legislația specifică stării de alertă în contextul prevenirii răspândirii infecției cu noul virus ” SARS- COV 2”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Astfel, au fost verificate 97 de obiective și controlate 148 de vehicule destinate transportului public în comun.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 105 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 25.000 de lei, dintre acestea, 94 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie, iar 9 sanctiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdictiilor privind deplasarea pe timp de noapte.
”Recomandăm în continuare tuturor cetățenilor să respecte toate restricțiile impuse și să nu se expună la riscuri”, a precizat Nenișcu.