Soferul de 53 de ani, care a produs accidentul mortal de la Dumbrăvița, în septembrie, a fost a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi. Valerică Murariu este judecat pentru ucidere din culpă în formă agravantă. Acesta se află în prezent în arest la domiciliu.
Potrivit anchetatorilor, în timp ce conducea o autoutilitară pe drumul comunal DC 81, pe raza localității Dumbrăvița, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un atelaj hipo.
În urma impactului, două persoane de 19 și 48 de ani, au decedat.
”Conducătorul auto avea o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finaliarea acestora să se propună soluție procedurală”, spunea Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Poliției Botoșani.
FOTO Accident cu doi morți la Botoșani! O camionetă a lovit o căruță, apoi s-a răsturnat