Preotul Aurel Mărgineanu s-a stins din viață pe 23 noiembrie după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Acesta venea deseori la mănăstirea Vorona unde făcea privegheri nopți întregi.
Potrivit Doxologia, acesta s-a născut în Iași, la data de 5 octombrie 1959 și Era al doilea din cei patru copii, la casa părintească, doi băieți și două fete. Părinții săi, Aurel și Magdalena, buni și râvnitori creștini ortodocși, au crescut pe copiii lor în frică de Dumnezeu și respect față de credință și de neam.
La Botez a primit numele tatălui. În familie și între prieteni era însă cunoscut sub numele de „Lulu”, nume pe care-l primise din frageda copilărie de la fratele mai mare cu doi ani, pe când încă nu-i putea rosti numele. Elev eminent în școala primară și gimnaziu, încă din copilărie s-a remarcat prin dragostea pentru muncă și o sensibilitate cu totul deosebită față de problemele celor din jur. Era copilul și tânărul harnic și „săritor”, oricând disponibil pentru a-și ajuta semenii.
La vârsta de 16 ani, a trăit împreună cu tatăl și frații săi momente dureroase greu de exprimat în cuvinte: mama, Magdalena, la doar 41 de ani, a murit electrocutată într-un accident casnic. Cele trăite atunci aveau să-l schimbe profund. A renunțat la urmarea liceului tehnic și s-a înscris la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. Spiritul altruist și vorba fără vicleșug l-au făcut iubit și respectat de toți colegii. Încă din primul an de facultate și-a mobilizat o parte dintre colegi și au alcătuit un grup de voluntari, care, pe timpul vacanței de vară a anului 1985, au participat împreună la construirea temeliei bisericii noi din parohia Prisacani, unde era preot fratele său. Vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist le-a admirat atunci zelul și conștiinciozitatea cu care au lucrat.
Iar după ziua de muncă petrecută alături de colegii săi pe șantier, venea și veghea noaptea pe cele trei nepoțele, micuțe pe atunci, care, datorită acestei purtări de grijă și atenții acordate, au rămas foarte atașate de el. Pentru afecțiunea cu care îi înconjura, toți nepoții l-au iubit și îl iubesc, chiar dacă încă nu a mai ajuns să își vadă și viitorii nepoți de la propriii copii.
După anii de studii universitare în București, în anul 1987 s-a căsătorit cu soția sa Micaela, medic, iar Dumnezeu le-a binecuvântat familia cu 4 copii: Iustin, Matei, Atanasie și Nicoleta. Tare îi plăcea să se laude cu micuții săi băieți și tare mult își iubea fata!
În anul 1988, a fost instalat ca preot în parohia Mânzătești, care avea trei sate: Cristești, Mânzătești și Coada Stâncii. Aici a păstorit 10 ani. Au fost ani de pastorație exemplară și muncă jertfelnică, în care a restaurat toate cele trei biserici și a închegat comuntăți creștine puternice. De multe ori, se sacrifica pe sine și interesele familiale pentru Biserica lui Hristos, fiind în permanență secondat în mod admirabil de soția sa Micaela, care și-a înțeles dintru început vocația de preoteasă.
În anul 1998, prin concurs, a ocupat funcția de preot la capela Cimitirului Eternitate. Aici, prin bunăvoința urmașilor unei familii nobiliare, care inițial, doreau să îi ofere în proprietate personală cavourile și terenul ce le aparțineau, el pus bazele și, cu sprijinul Primăriei Iași, a realizat prima capelă cu spații frigorifice pentru depunerea celor decedați. Era o premieră pentru capelele ortodoxe din România. Apreciată de unii, ironizată de alții, de mai bine de 15 ani a rămas singura capelă bisericească dotată cu frigorifer, ce se dovedește deosebit de utilă în sezonul cald, pentru familiie încercate de moartea celor dragi.
Extrem de sensibil față de situația semenilor aflați în dificultate, încă din anul 1993, a inițiat acțiuni umanitare adresate oamenilor străzii, cărora le oferea hrană caldă, împărțită în diverse locuri din oraș. O făcea din banii lui, fără a pretinde nimic în schimb, fără a solicita sprijin de la instituțiile bisericești sau ale statului. Așa a fost descoperit de Părintele Mark, actualul Episcop Vicar al Europei Occidentale, care s-a atașat de toată osteneala părintelui Aurel, iar prietenia și legătura frumoasă dintre ei a generat numeroase acțiuni umanitare.
Gesturile sale filantropice au atras și pe alții alături de el. Astfel, în 1994 a reușit să pună bazele primei structuri filantropice bisericești pentru găzduirea copiilor străzii, cumpărând o casă și organizând aici spații de întâlnire, găzduire și hrănire a celor fără de adăpost. A botezat-o el însuși „Familia nostra” și a creat pe această bază o asociație umanitară cu activitate recunoscută în acea vreme. Ulterior, prin anul 2000, a predat în întregime această asociație, casa și toate bunurile, Sfintei Mitropolii, având convingerea că în acest fel se va dezvolta mai mult lucrarea filanatropică față de copiii străzii.
Primăvara anului 2007 i-a deschis orizontul unei noi provocări: construirea unei biserici, lucrare ce i-a fost încredințată de Înaltpreasfințitul Daniel din acea vreme, actualul Patriarh al României. A reușit, prin stăruință și sacrificii, cu timp și fără timp, să înalțe această biserică în Cartierul I.C. Brătianu. A făcut-o cu multă jertfire de sine, mai ales din toamna anului 2008, când fiica sa Nicoleta, cel mai mic copil al său, a fost chemată la Domnul, urmare unui dramatic accident casnic, care l-a marcat ireversibil pentru toată viața. În dorul Nicoletei, s-a apropiat foarte mult de copii care frecventau slujbele religioase și care au devenit o prezență continuă în biserică, dar și în familia sa.
Nefericita întâmplare l-a apropiat mai mult de Dumnezeu și de oamenii săraci, urmându-și consecvent crezul său umanitar. Astfel, a pus bazele unor acțiuni filantropice destinate copiilor nevoiași dIn spațiul rural și, împreună cu un grup de intelectuali din Iași, a fondat, în anul 2012, Asociația „Calea Vieții: tineri pentru bătrâni, bătrâni pentru tineri”. Această asociație, înfrățită cu Asociația „Objectif du Monde” din Franța, a dezvoltat mai multe acțiuni prin satele din județul Iași. Între beneficiarii aceastor acțiuni s-au numărat copiii de la Centrul de zi din localitatea Crucea, precum și copiii din alte localități. Impresionat de situația deosebit de critică a unei familii de romi, în care mama și cei nouă copii fuseseră abandonați de tată într-o casă care avea doar pereți și o parte din acoperiș, fără uși și geamuri, în câmp, în afara satului, s-a dus, pe frig și ploaie și le-a reparat el însuși casa pentru ca ei să poată trece iarna. Apoi, antrenând și pe alții, în anul 2018, le-a cumpărat în satul Crucea o casă locuibilă, pe care a dotat-o cu apă curentă, canalizare, baie și mobilier adecvat. Pentru a oferi elevilor din satul Crucea, în majoritate romi, un mod de viață activ, cu sprijinul asociației franceze a construit și amenajat o seră în care aceștia să dobândească deprinderea și dragostea față de muncă.
Cu aceeași dragoste jertfelnică, s-a apropiat și de bătrânii din centrele de socializare din cartier. În zilele în care aceștia se întâlneau, venea și părintele Aurel, însoțit de un grup de tineri, făceau rugăciuni, vizionau filme și purtau ample dialoguri duhovnicești. Era întotdeauna așteptat cu bucurie.
Până la începerea lucrărilor de construcție a noii biserici, și apoi chiar și pe parcursul desfășurării acestora, părintele nu a încetat nici o clipă să se roage pentru ca, în paralel cu acest edificiu, să crească și Biserica din sufletele enoriașilor noii parohii. După ce a finalizat demisolul, cu binecuvântarea ierarhului a început aici oficierea de slujbe religioase. A simțit tot mai mult nevoia ca toate lucrările împlinite până acum să primească o consacarare din partea Chiriarhului și pentru acest motiv, a solicitat slujbă arhierească pentru sfințirea demisolului finalizat. Această slujbă a fost programată de părintele Aurel pentru ziua de cinstire a Intrării Maicii Domnului în Biserică.
Își dorea ca întreaga biserică să aibă o imagine cât mai frumoastă în momentul sfințirii demisolului și pentru aceasta, s-a ostenit foarte mult în ultimele luni, angajând echipe de muncitori și punând în funcțiune o tehnologie prin care, cu aceeași bani, parohia să realizeze în regie proprie, cât mai multe pavelele pentru pardosirea curții și a spațiilor exterioare. A muncit cu multă râvnă și jertfire de sine, cu timp și fără timp, pentru această biserică pe care îi plăcea să o numească „Nicoleta mea”.
Mutarea la cele sfinte a tatălui său, părintele Protosinghel Arsenie Mărgineanu, duhovnic la mănăstirea Vorona, în data de 19 sept. 2020, care a îndurerat întreaga familie, maicile și mulțimea de pelerini ce vizitau acest lăcaș sfânt, l-a determinat Părintele Aurel să își asume o angajare suplimentară: mergea periodic, împreună cu soția și când s-a putut, și cu copiii, la această mănăstire și la biserica Sfântul Nicolae, lângă care se află mormântul părintelui Arsenie, spre a oficia priveghere de toată noaptea, respectând toate exigențele tipiconale. Și tot el a avut inițiativa ca pomenirea la patruzeci de zile să fie împlinită tot printr-o priveghere de toată noaptea.
Starea avansată de oboseală, expunerea la intemperii și epuizarea fizică l-au făcut vulnerabil în fața pandemiei cu Covid 19. Dar mereu s-a lăsat pe sine și s-a preocupat de coordonarea lucrărilor de la biserică. Abia după multe zile de febră persistentă a acceptat să facă testul. Din momentul în care a fost declarat pozitiv, s-au declanșat în trupul său procese ce nu au mai putut fi controlate de nici un tratament medical. S-a săvârșit din viață în prima oră a zilei de 23 noiembrie a.c., iar înmormântarea se face chiar în ziua de odovanie a sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică, sărbătoare în care își programase sfințirea demisolului bisericii pe care a construit-o.
Dumnezeu să îl odihnească în Împărăția sa și Maica Domnului să îl bucure veșnic sufletul!
