Un simplu selfie l-a costat viața pe adolescent din Buzău. Acesta a vrut o fotografie inedită, pe o clădire dezafectată. Băiatul ajunsese la locul tragicului incident, noaptea, împreună cu alți trei prieteni.
Băiatul avea doar 14 ani. El a încercat să se dea grozav în fața prietenilor săi și, totodată, să obțină o fotografie inedită cu care, cel mai probabil, să se mândrească pe rețelele de socializare. Se pare că un simplu selfie i-a adus sfârșitul.
Cum a căzut băiatul de la etaj, din cauza unui selfie
Totul s-a petrecut noaptea trecută, la etajul unei clădiri dezafectate din Buzău. Martori la scena de groază au fost alți trei adolescenți, amici de-ai băiatului, cu vârste tot de 14-15 ani.
O singură fracțiune de secundă de neatenție i-a fost fatală celui de-al patrulea. În timp ce încerca să surprindă cel mai bun selfie, din unghiul potrivit, acesta s-a dezechilibrat și a căzut în gol, de la etajul doi.
„În jurul orei 20.00, un copil de 14 ani a murit la scurt timp de la momentul la care a căzut în gol, de la aproape 20 de metri, de la etajul 2 al unei clădiri dezafectate. Băiatul ajunsese acolo împreună cu 3 prieteni de 14-15 ani, după ce escaladaseră un gard, având se pare intenţia de a -şi face un selfie pe clădirea dezafectată.”, au transmis polițiștii din Buzău, potrivit News.ro
Victima a căzut de la un balcon care nu avea grilaj. Echipajele de ambulanță au ajuns, la scurt timp, iar medicii au făcut toate eforturile pentru a-l salva pe copil. Din nefericire, fără succes. El a decedat la a Spitalul Judeţean Buzău.