Cele mai tari licee din Botoșani s-au unit pentru a-i susține pe elevii cu posibilități financiare reduse

Consiliile Școlare din Colegiile Naționale Laurian și Eminescu au găsit, după mult timp, o variantă de colaborare, în sprijinul educației locale. „Join la educație” este acțiunea care unește cele mai mari licee din Botoșani având ca scop principal susținerea elevilor care nu au posibilități financiare pentru a-și achiziționa dispozitivele necesare pentru a participa la orele online.

Doritorii pot dona dispozitive la unul dintre cele 4 centre de colectare: Colegiul Național”A.T. Laurian”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, Facefood, Restaurant Dallas. Dispozitivele vor fi ulterior ridicate de organizatori, verificate, se vor instala toate aplicațiile necesare pe ele, iar mai apoi vor fi dezinfectate și trimise în teritoriu, către elevi.

Mă bucur că după atât de mult timp reușim să colaborăm cu <rivalii> noștri din Laurian. Sunt sigur că o acțiune de acest gen va avea multiple beneficii. În primul rând, sperăm să reușim să ajutăm cât mai mulți elevi să învețe, să poată să participe la orele online, astfel încât să se respecte dreptul la educație. Povestind despre ce vrem noi sa facem, am auzit din gura unor persoane că vor să cumpere câte o tabletă, pentru a fi donată. În al doilea rând, sper ca acesta sa nu fie ultima activitate de acest gen între cele două licee. Sper ca împreună cu Eduard Ungureanu sa reușim să refacem relația dintre elevii celor două licee și cred că doar așa vom reuși”, a spus Iosif Pintilie, președintele Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

La rândul său, președintele CȘ al Elevilor din Laurian consideră că această inițiativă este o dovadă a maturității pentru colectivul ambelor licee implicate.

Sunt extrem de mulți elevi care nu au acces la educație în această perioadă iar noi ne dorim să i ajutăm pentru că vrem ca generația noastră să nu fie una de sacrificiu din cauza acestei pandemii. Vrem ca toți elevii din România să aibă și în fapt dreptul la educație, nu numai în scris. Ne am unit cu acest scop , pentru că este mai presus decat orice rivalitate puerilă și vrem să le mulțumim colegilor de la Eminescu pentru o colaborare foarte frumoasă și o comunicare foarte bună”, a declarat Eduard Ungureanu, președintele Consiliului Școlar al Elevilor din Laurian.

Cei ce vor să susțină acțiunea, dar nu dispun de dispozitive, o pot face prin donații în contul asociației de părinți „Dăm viața viselor”, bineînțeles menționând în tranzacție că donația este destinată acestui proiect.
Asociația „Dăm Viața Viselor”.
Titular Cont: PUSCASU SIMONA MIRELA – RO27 RNCB 0041 1084 4549 0001 Deschis la BCR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *