Un bărbat de 40 de ani și unul de 27 de ani, ambii din București, au ajuns la Spitalul Botoșani, în noaptea de luni spre marți, în urma unui accident rutier. Marius I., de 40 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe DJ. 208 I, în afara localității Siliștea, din orașul Dolhasca, nu a redus viteza într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un șanț aflat în partea stângă având în vedere direcția de deplasare Siliștea către comuna botoșăneană Tudora.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto care a fost transportat cu un autoturism la Spitalul Județean Botoșani unde a fost diagnosticat cu „ contuzie abdominală” precum și a pasagerului din dreapta, care a fost diagnosticat cu policontuzie accident rutier.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest de către lucrătorii Biroului Rutier Botoșani, rezultatul fiind negativ și i s-au recoltat probe de sânge la Spitalul Județean Botoșani.
Polițiștii fac cercetări pentru „vătămare corporală din culpă”.