FOTO! Sala de sport de 2,2 milioane lei din muncipiul Botoșani va deveni funcțională, după ce aproape doi ani a stat închisă

Sala de sport ultramodernă de la Liceul cu Program Sportiv din Botoșani va deveni funcțională în cel mai scurt timp, după ce aproape doi ani a stat închisă din lipsă de utilități. Lucrările de racordare a sălii la rețelele de agent termic și energie electrică sunt în plină desfășurare.

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a fost, luni, la unitatea de învățământ pentru a vedea cum decurg lucrările de branșare. Edilul a primit asigurări de la constructori că în aproximativ trei săptămâni, sala va beneficia atât de agent termic cât și de energie electrică, în condițiile în care branșările la rețeaua de alimentare cu apă au fost deja realizate.
Aceste lucrări au reprezentat o prioritate pentru mine și mă bucură faptul că sunt aproape finalizate. Actul educațional este unul foarte important și trebuie să investim toate resursele pentru a ne asigura că se desfășoară în cele mai bune condiții. Liceul cu Program Sportiv poate fi considerat ambasador al sportului și era mai mult decât necesar ca sala de atletism să aibă parte de toate condițiile de funcționare, la standardele cele mai înalte”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Aceste branșări sunt cu atât mai necesare, ținând cont că, pe fondul măsurilor restrictive, impuse de pandemia COVID-19, conducerea unității de învățământ a amenajat cinci spații de curs, cu câte 30 de locuri, pentru clase cu efective mai mari de elevi, în sala construită prin Compania Națională de Investiții și care a costat 2,2 milioane lei.

Utilitățile sunt realizate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) și au o valoare de 421.037,00 lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *