Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o estimare a evoluției temperaturilor și precipitațiilor în intervalul 16- 29 noiembrie.
Potrivit meteorologilor, în Moldova, valorile termice vor scădea accentuat, de la o medie de 11…12 grade în prima zi a intervalului, la o medie de numai 5…6 grade în 18 noiembrie.
Nopțile vor fi relativ calde, raportat la normalul termic al perioadei, cu o medie a acestora de 2…5 grade. În ultima decadă a lunii noiembrie, media regională a temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 4…6 grade, iar minimele vor fi în jur de 0 grade în intervalul 20 – 25 noiembrie și de -3…-2 grade spre finalul lunii.
Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în 17 și 18 noiembrie, cand aria acestora va cuprinde cea mai mare parte a regiunii. În restul intervalului de prognoză, acestea se vor semnala pe arii restrânse, mai ales după data de 21 noiembrie.