Un șofer din Botoșani s-a ales cu o sancțiune usturătoare și cu dosar penal, după ce a fost tras pe dreapta de polițiști, Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe strada Tineretului din orașul Darabani, un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani.
În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a stabilit faptul că acesta avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat din luna august anul curent.
De asemenea, s-a constatat faptul că autoturismul nu avea asigurarea obligatorie, motiv pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.
”În ambele cazuri cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.