La data de 13 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a patru persoane cercetate sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 21 și 47 de ani, toți din orașul Ștefănești, în timp ce se aflau pe raza localității Trușești, pe fondul unui conflict spontan, au provocat scandal în drumul public și s-au lovit reciproc, tulburând ordinea și liniștea publică.
”Polițiști solicitați să intervină pentru aplanarea conflictului au procedat la imobilizarea acestora folosind mijloacele din dotare, respectiv spray-ul iritant lacrimogen și bastonul cu electroșocuri. Ulterior, față de cei patru bărbați s-a dispus măsura reținerii, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani”, a spus Nenișcu.