Declarația în format electronic, inutilă dacă nu e printată și semnată. Poliția: „Nu are acoperire juridică”. Cât e amenda

Declarația pe propria răspundere și adeverința de la angajator, necesare pentru deplasarea pe timpul nopții, când circulația este restricționată, pot fi completate în format electronic, însă trebuie apoi printate și semnate fizic, de mână, ori să poarte semnătura electronică autorizată, mai greu de obținut. Altfel, sunt inutile și atrag o amendă între 500 și 2.500 de lei, scrie Libertatea.

Altfel spus, au explicat reprezentanți ai Poliției, declarațiile pe propria răspundere pot fi: 1. Scrise de mână și prezentate fizic; 2. Completate electronic, printate și semnate de mână, apoi prezentate fizic; 3. Completate electronic, printate, semnate de mână și fotografiate cu telefonul mobil; 4. Completate electronic, cu semnătură electronică autorizată. Declarația pe propria răspundere pentru deplasarea în intervalul 23.00 – 5.00 a devenit obligatorie începând de luni, când România a intrat în carantină parțială. Excepții pentru deplasarea pe timpul nopții se fac în cazul persoanelor care merg sau se întorc de la muncă, care au nevoie de asistență medicală sau să cumpere medicamente. Toate acestea trebuie să prezinte însă o declarație pe propria răspundere sau de la angajator. Ca și lipsa măștii de protecție, lipsa declarației se poate sancționa cu amendă de la 500 la 2.500 de lei. Câmpul pentru semnătură, eliminat din formularul STS Înainte de intrarea în carantină parțială, Serviciul de Telecomunicații Speciale a pus la dispoziția cetățenilor aplicația https://formular.sts.ro, folosită de altfel și pe timpul stării de urgență, pentru a completa fie declarația pe propria răspundere, fie adeverința de la angajator.

Site-ul permitea completarea formularului cu datele personale și semnarea lui, apoi descărcarea documentului pe telefonul mobil. Platforma este valabilă și acum, însă din formular a fost eliminată căsuța pentru semnătură cu puțin timp înainte de intrarea în vigoare a noilor restricții. Spațiul a fost eliminat, explică reprezentanții STS, pentru că legea cere ca un document să fie semnat olograf sau electronic autorizat.

Semnătura olografă face ca, pentru acel act semnat, să existe răspundere juridică, în cazul în care persoana care a semnat ar fi trasă la răspundere. Aceeași problemă legată de semnătura electronică s-a pus și în timpul stării de urgență, când Grupul de Comunicare Strategică a atras atenția că doar semnătura olografă este dovada de autenticitate a declarației pe propria răspundere.

„Până în acest moment, singura modalitate legală de autentificare a declarației pe proprie răspundere este semnătura olografă. (…) În măsura în care s-ar dezvolta vreun sistem de autentificare electronică, care să fie în același timp facil în utilizare, dar să permită și certificarea faptului că persoana care semnează este cu siguranță, din punct de vedere juridic, utilizatorul unic al dispozitivului folosit, atunci va fi posibilă o altă opțiune de autentificare electronică a declarațiilor/actelor”, a fost explicația Grupului de Comunicare Strategică în martie, în timpul stării de urgență. Autoritățile atrag atenția că nici semnarea electronică din alte aplicații gratuite pentru dispozitivele mobile nu poate fi folosită. Semnătura electronică are aceeași acoperire juridică doar dacă este autorizată, adică dacă o persoană deține un certificat pentru asta.

Obținerea unui certificat de semnătură electronică necesită însă mai mulți pași și este costisitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *