Un botoșănean din comuna Blândești a fost amendat de comisarii de la Garda de Mediu, zilele trecute, cu 7.500 de lei. Și asta deoarece bărbatul nu a luat măsurile impuse de Garda de Mediu în urma unui control.
Practic, acesta a colectat deșeuri și VSU, fără a deține autorizație de mediu, nu a predat toate deșeurile aflate pe amplasament prin operatori economici autorizați, nu a salubrizat incinta amplasamentului unde au fost identificate deșeuri depozitate și nu a adus terenul la starea inițială.
Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu, în domeniul protecției mediului, realizarea în totalitate şi la termen a măsurilor impuse prin actele de constatare încheiate de persoanele împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice. Nerespectarea constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 50.000 lei la 100.000 lei, pentru persoane juridice.