Camera Deputaților a decis, azi, în calitate de for legislativ decizional, că, pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.
“Încă de la debutul pandemiei de Covid-19, micii producători au fost și ei în prima linie și timp de opt luni au continuat zi de zi să asigure aprovizionarea cu hrană în piețele agroalimentare și târguri, fără a genera focare de infecție. Măsura extremă de suspendare a activităților piețelor agroalimentare închise lovește direct în micii producători, lăsându-i astfel fără nici un venit în voia sorții. Noi, parlamentarii Pro România considerăm că impactul acestei măsuri extreme ar fi fost devastator asupra micilor producători, contribuind astfel la adâncirea sărăciei și inegalităților sociale: măsura necugetată a guvernului i-ar fi afectat semnificativ și pe românii care preferă sau depind de aprovizionarea cu alimente accesibile și proaspete din piețe. Piețele agroalimentare reprezintă pentru o mare pondere a micilor producători unica sursă de venit și singura cale de desfacere a produselor alimentare. Toţi parlamentarii Pro România am votat pentru ca piețele sa rămână deschise”, a declarat deputatul Pro România de Botoşani Mihaela Huncă.
Sursa. comunicat Pro Romania