FOTO & VIDEO! Polițiștii au intensificat controalele după restricțiile pe timp de noapte. Mai mulți botoșăneni, prinși la plimbare

În noaptea de 9 spre 10 noiembrie, începând cu ora 23:00, pe raza municipiului Botoșani a fost organizată o acțiune pentru verificarea respectării  noilor norme anti COVID, în special cele referitoare la circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei fără a avea un motiv justificat și la obligativitatea operatorilor economici de a suspenda activitatea începând cu ora 21:00, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspăectoratului de Poliție Județean.

Astfel, cu ocazia acțiunii au fost legitimate 77 de persoane și controlate peste 50 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 9.000 de lei, dintre care 19 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea restricțiilor privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei precum și pentru nerespectarea programului de lucru al unor operatori economici.

Astfel de acțiuni vor avea loc în fiecare seara pe raza întregului județ pentru prevenirea răspândirii efectelor pandemiei. Vă recomandăm să respectați măsurile instituite la nivel național și să vă documentați cu privire la prevederile legislative în vigoare”, a precizat Nenișcu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *