FOTO! Protest al piețarilor în fața Primăriei Botoșani: Suntem producători și stăm cu marfa în portbagaj. Ne-au dat în cap!

Zeci de comercianți din Hala de lactate au protestat, marți, în fața Primăriei Botoșani față de decizia guvernanților de a închide piețele. 

Aceștia spun că nu sunt primiți în piață și nu au cum să-și mai vândă produsele.

Suntem producători. Stăm cu marfa în portbagaj. Nu avem unde să o vindem. Ce facem cu animalele, le vindem? Vindem în piață lactate. Este foarte greu. Nu ne primește acolo. A venit poliția peste noi. Am scos laptele afară și a venit poliția: să plecăm de acolo. Unde ne ducem?”, a declarat Mihaela Adăscăliței, producător din Vorona. 

Producătorii se plâng că au datorii și cheltuieli și că alte venituri nu au.

Nu avem alte venituri decât acesta de la animale. Acum ne-au dat în cap. Ce ne facem, de ce ne apucăm? Avem animalele noastre. Nu suntem bișnițari. Avem copii și nu avem cu cei să-i creștem”, a mai spus Niculina Aconstantinesei, din Mândrești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *