Polițiști din orașul Oțelu Roșu au identificat sâmbătă, la o unitate de alimentație publică din oraș, un bărbat de 32 de ani, din comuna Marga, care figura confirmat pozitiv cu noul coronavirus, anunță Poliția Caraș Severin, scrie Digi24.
Împreună cu acesta, în localul respectiv, au fost identificate alte patru persoane și barmanul de serviciu.
Bărbatul în cauză părăsise unitatea medicală unde fusese internat, fără a avea acordul medicilor.
El a fost preluat de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportat la unitatea medicală unde fusese internat, transmite Mediafax.
Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor și au informat Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin, pentru dispunerea de măsuri conform competențelor.