Monica Anisie a anunțat un set de măsuri luate la nivelul Ministerului Educației care să asigure trecerea învățământului în mediul online, între ele numărându-se eliminarea tezelor, organizarea unor webinarii pentru profesori și asigurarea elevilor care nu au acces la Internet cu materiale didactice primite acasă, direct din partea profesorilor lor.
Lista de măsuri a fost publicată de ministrul Educației, Monica Anisie, într-o postare făcută pe Facebook, unde scrie că cifrele referitoare la rata infectării în rândul elevilor ”nu prezintă o imagine elocventă a realității.
„Mulți contestatari ai acestor măsuri vorbesc despre rata scăzută a infectărilor în școală, venind cu exemplul altor țări din Europa, unde învățământul continuă în varianta clasică. Această abordare este una extrem de periculoasă, pentru că prezintă incomplet realitatea! Potrivit specialiștilor, mare parte dintre copii sunt potențiali transmițători asimptomatici ai virusului. Prin urmare, cifrele referitoare la rata infectării în rândul elevilor nu prezintă o imagine elocventă a situației”, susține Monica Anisie, scrie Observatornews.ro.
Măsurile pentru trecerea la învățământ online
1. Toți profesorii care au nevoie de îndrumare pentru învățarea online vor beneficia, începând de marți, de webinarii, pentru fiecare materie, coordonate de experți din minister.
2. Primele peste 64 de mii de tablete au ajuns deja la elevii din mai multe județe. Săptămâna viitoare vor fi livrate restul de până la 82.000. Atât ministerul, cât și operatorii care au câștigat licitațiile organizate de ONAC fac toate eforturile ca toate cele 250.000 de tablete să ajungă la copii până în decembrie. Situația la nivel mondial este una extrem de nefericită. Nevoia este mare peste tot în lume. Vă asigur că facem toate eforturile!
3. Copiii care nu au acces la Internet vor primi acasă, de la profesori, materiale didactice pentru a asigura continuitatea învățării. Avem exemple de bune practici excepționale în fiecare județ, de la cadre didactice dedicate, pe care le voi face publice, începând cu săptămâna viitoare, pentru că merită să devină exemplu.
4. Tezele nu se mai susțin în acest an școlar, ele fiind înlocuite cu evaluări sumative.
5. Fac un apel către toți inspectorii să verifice realizarea orelor online conform orarului și programei și îi rog pe directorii de unități de învățământ să acționeze în consecință în cazul în care un cadru didactic refuză să își țină orele. La Vrancea și Dâmbovița s-au luat deja astfel de măsuri. Îi rog și pe părinți să semnaleze școlii dacă observă astfel de situații.
6. Toate resursele pentru adaptarea la învățarea online, pentru fiecare materie, sunt postate pe http://educatiacontinua.edu.ro . Aici, cadrele didactice beneficiază de informații și tutoriale privind organizarea procesului de predare-evaluare în mediul online și nu numai (tutoriale video-resurse web pentru predare și testare etc).
7. De săptămâna viitoare, vom organiza, la nivel de județ, un telverde pentru profesori, elevi și părinți, unde vor fi răspunsuri și soluții la probleme punctuale.
Monica Anisie a mai scris că înțelege nemulțumirile oamenilor, atât din perspectiva de părinte, cât și din cea de cadru didactic, însă ca ”cetățean al acestei țări și am obligația, ca noi toți, de altfel, să dau dovadă de solidaritate”.
”Știu că nu sunt vremuri ușoare. Și înțeleg nemulțumirea fiecăruia. Sunt și eu părinte și cadru didactic, dar sunt și cetățean al acestei țări și am obligația, ca noi toți, de altfel, să dau dovadă de solidaritate! Sistemul medical are nevoie de noi! Vrem să ne putem salva apropiații, iar pentru asta trebuie să limităm din nou, pentru o perioadă, deplasările și expunerea. Nu putem trece peste asta decât #împreună!”, a scris Monica Anisie, pe Facebook.