Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, sugerează președintelui Cosiliului Județean, Doina Federovici și primarilor celor două municipii din județul Botoșani să acceseze fonduri europene pentru dotarea spitalelor cu aparatură pentru bolnavii COVID. Șoptică susține că prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) există fonduri în acest sens și că autoritățile nu trebuie să contribuie cu nimic. Șoptică susține că tot ce înseamnă Spitalul județean și secțiile acestuia pe partea administrativă sunt în coordonarea Consiliului Județean.
”Managementul a revenit la consiliile județene. (…) Nu are decât doamna Federovici (nr. Doina Federovici) să se întâlnească cu domnul primar din Dorohoi și domnul primar al municipiuui Botoșani, să se așeze jos, și le dau și o sugestie, să se uite către programul POIM care deja a prelungit până în aprilie 2021 posibilitatea de a accesa fonduri europene pe tot ce înseamnă investiții pe covid. Avem o oportunitate extraordinar de mare de a investi și a moderniza aceste spitale foarte rapid cu fonduri europene, integral, pentru că nu trebuie să participe consiliile județene cu nimic. Să aplice pentru a accesa aceste fonduri europene”, a precizat Șoptică , care a adăugat totodată că este sceptic în ceea ce privește atragerea acestor fonduri de către social-democrații botoșăneni.
”Fiind primar PSD și președinte PSD, ei nu au avut niciodată în cap să dezvolte ceva prin fonduri euopene pentru că pe de o parte nu pot, pe de altă parte nu știu și nici nu vor să facă lucrul acesta”, a adăugat Șoptică.