Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, cere colegilor politici din PSD să ”dea dovadă de mai puțină ipocrizie” și să arate că au cei șapte ani de acasă. Afirmațiile au fost făcute după ce parlamentarul Marius Budăi a atacat, printr-un comunicat de presă, liderii PNL.
”Dacă la campania pentru alegerile locale am fost diplomat, am propus o anumită conduită a campaniei electorale, inclusiv în a invita reprezentanții PSD la dezbateri care ar fi avut loc la televiziune și eventuale conferințe de presă, acest lucru nu s-a întâmplat. Cu toate acestea, dumnealor au câștigat. Este decizia alegătorilor botoșăneni, alegători pe care eu îi respect, dar consider că nu au fost suficient de bine informați. Le sugerez colegilor politici de la PSD să dea dovadă de mai puțină ipocrizie, să aibă grijă când folosesc cuvântul nesimțire, în ce context îl folosesc și nu în ultimul rând dacă cumva cei șapte ani de acasă le lipsesc, atunci să încerce să mai repare ceea ce se poate repara. Dacă dumnealor nu știu, le spun eu ca și profesor că mai mult de jumătate din caracterul unui om se formează în primii șapte ani, Dacă nu pot, așa cum și-au dăcut studii după 40 de ani, licee după 35 de ani, poate mai recuperează ceva și în ceea ce privește comportamentul lor”, a precizat Costel Șoptică.
Acesta a prezentat în cadrul unei conferințe de presă realizările Guvernului Orban după un an, menționând că au fost atrase fonduri europene până acum de 2,6 miliarde euro, față de anul trecut când a fost guvernarea PSD și când s-au atras într-un an un miliard euro. Șoptică spune că până la sfârșitul anului vor fi atrase 3,2 miliarde euro. De asemenea, liderul PNL susține că Romania va primi de la UE pe urmatorul exercițiu finaciar 2021 -2027, peste 80 miliarde euro, că se vor aloca 875 milioane euro pentru realizarea a 35 km din autostrada Târgu Mureș -Iași, că motorina s-a ieftinit la pompă în guvernarea Orban și că au fost acordați bani fermierilor pe mai multe scheme și că pensionarii au primit pensii mai mari.