Mariana Hemen, de 44 de ani, din localitatea Stroiești, comuna Lunca, care și-a ucis soțul în iunie, anul trecut, a scăpat de pușcărie. Instanța a decis că aceasta a acționat în legitimă apărare, astfel că a fost achitată. Prima hotărâre a fost luată în mai, anul acesta, de Tribunalul Botoșani. Decizia finală a venit în luna octombrie, de la Curtea de Apel Suceava.
Femeia l-a înjunghiat cu cuțitul, în zona genitală, pe bărbat, pe fondul unui conflict spontan. Mariana Hemen, în vârstă de 44 de ani, i-a înfipt cuțitul în zona organelor genitale, lăsându-l pe acesta într-o baltă de sânge. Bărbatul, Vasile Hemen, de 49 de ani, a murit în urma hemoragiei, el fiind găsit decedat de către rudele sale, care au auzit-o pe femeie țipând.
La fața locului a ajuns și un echipaj de ambulanță, însă cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul.
O femeie din Botoșani și-a ucis soțul, dar a scăpat de condamnare. Ce i-a convins pe judecători să o ierte!