Sâmbătă, aproximativ 200 de forțe au acționat pe raza județului, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19.
Astfel, sub coordonarea instituției prefectului, polițiștii botoșăneni alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dealimentatie publica dar și a mijloacelor de transport persoane, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SarsCov2, a declarat Delia Nenilcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
In cadrul actiunilor au fost verificate peste 100 de societăți comerciale, precum şi peste 100 de mijloace de transport.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 60 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 13.000 de lei.
Dintre acestea, 42 de sanctiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.